Mă uimește faptul că unii găsesc șocantă respingerea mea a apelurilor la "suveranitatea" monetară, pentru că nu cer nimic mai mult decât argumente pentru furnizarea de stat sau controlul mediilor de schimb să fie justificate pe aceleași motive de bunăstare publică folosite pentru a justifica alte angajamente guvernamentale. 1/

Apelurile la "suveranitatea monetară" sunt o simplă eschivă: o încercare de a face ca o noțiune medievală să înlocuiască argumente reale în sensul că unele sau toate mijloacele de schimb se califică drept "bunuri publice", sunt monopoluri naturale sau nu pot fi furnizate în siguranță de sectorul privat. 2/

Nu afirm că guvernul nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu banii. Resping punctul de vedere opus, și anume că controlul statului asupra banilor este o prerogativă suverană care nu poate fi pusă la îndoială. În democrațiile moderne, nu există sau nu ar trebui să existe așa ceva.