Când gândirea critică este aplicată selectiv, nu trebuie să fie atât de critică până la urmă. Gândirea critică nu are un comutator de pornire/oprire bazat pe comoditate sau preferințe. Este o disciplină mentală să evaluezi ideile pe baza meritului lor, indiferent de sursă sau ambalaj. Dacă aplici mai multă atenție ideilor altora decât ale tale (sau ale tribului tău), atunci nu ești nici un adevărat gânditor critic, nici un liber gânditor. Cel mai probabil, ești un gânditor motivat sau poate chiar dogmatic. Adevărata gândire critică este o provocare a egalității de șanse care urmărește adevărul, nu confortul. Adevărul incomod este că adevărata gândire critică duce adesea la "complexificarea" viziunii tale asupra lumii, mai mult decât la simplificarea sau consolidarea ei. Te poate determina să-ți ucizi dragii gândurilor și/sau să îmbrățișezi mai multe nuanțe decât ai plănuit inițial. Și asta este în regulă, deoarece construirea unei viziuni superioare asupra lumii necesită distrugerea uneia inferioare. Ai omorât vreodată un gând de-al tău? Ți-ai complexizat vreodată viziunea asupra lumii cu nuanțe sau adevăruri atât de necesare? Ați îmbrățișat vreodată o idee superioară, chiar dacă sursa sau ambalajul a fost supbar? Dacă da, atunci ești pe calea critică către gândirea critică.